Echipa

Daiana Dinucu

Daiana Dinucu

Avocat

Avocat, membru al Baroului Bucuresti di 2005, practician în insolvență si administrator si lichidator in cadrul procedurii insolventei persoanelor fizice, Daiana, un avocat cu o vastă experiență în legislația fiscală și în dreptul societar, în redactarea, negocierea și executarea contractelor, în realizarea de rapoarte due-dilligence, analize de specialitate privind legislația în domeniul insolvenței. Ambiția, tenacitatea și persuasiunea, fac din Daiana un adversar redutabil în negocieri și în apărarea intereselor clienților noștri.

Mihaela Murariu

Mihaela Murariu

Doctor în economie

Doctor în economie, specializată pe managementul de criză, formarea academică incluzând specializare în management la UNIVERSIDAD de Las Islas Baleares, Spania. Mihaela este expert contabil din 1995, practician în insolvență din 1999, membru INSOL Europe, membru a Camerei Auditorilor Financiari și coordonator de stagiu pentru practicienii stagiari. Din 2001, admisă ca doctorand în domeniul economic, a efectuat studii și analize concretizate în lucrări de specialitate pe tema rolului informației contabile în procedura de insolvență și al primordialității factorului economic în detrimentul celui juridic.